Martin Winterkorn, fost CEO al Volkswagen Group, și Rupert Stadler, fost CEO al Audi AG, au ajuns la o înțelegere cu compania în care au lucrat, VW AG, pentru plata unor sume de bani importante, pentru daunele produse în scandalul Dieselgate, prin implicarea în echiparea mașinilor cu dispozitive de trișare a emisiilor.
Volkswagen AG a încheiat ancheta internă și a decis, în Consiliul de Supraveghere, că există suficiente dovezi privind vinovăția celor doi manageri care au condus compania, respectiv, marca Audi, în perioada în care a fost dezvoltat sistemul de manipulare a emisiilor, la motoarele diesel.
Volkswagen nu renunță la cel mai popular motor diesel al tuturor timpurilor, 2.0 TDI, motorul care a fost în centrul scandalului dieselgate, cu care reușește acum să atingă standardul Euro 6d, cele mai aspre norme de emisii ale UE.
Aproape 1.500 de VW Touareg vor fi chemate în service în România în cadrul unei campanii care a fost inițiată de producătorul german la nivel global. Peste 57.000 de autmobile Touareg cu motor diesel 3.0 TDI vor trece printr-o actualizare de soft care va schimba parțial comportamentul motorului.